Jan 10 2013
Televiziunile la CNA in 2013 – înregistrează oferta CNA: parteneriat pentru definirea interesului public!
Jan 10 2013
Televiziunile la CNA in 2013 – înregistrează oferta CNA: parteneriat pentru definirea interesului public!
Jan 10 2013
CONFERINŢĂ DE PRESĂ A CNA ÎN NOUA COMPONENŢĂ 10 ianuarie 2013
Laura Corina Georgescu, propusă de Consiliu pentru funcţia de preşedinte CNA, a declarat, între altele: „Interesul public este un concept viu, care se schimbă permanent în funcţie de evoluţia societăţii (…) Vă fac o propunere directa: CNA doreşte ca în 2013 să fim parteneri. Vreau să ne sustineţi să redefinim interesul public (…) Dezbaterea publică privind interesul public nu este ceva nou: gândiţi-vă că exact acum 10 zile, în discursul de anul nou adresat întregii lumi, Suveranul Pontif îşi punea întrebarea dacă numărul mare de ştiri negative nu cumva conduce lumea spre o tentă sumbră (…) Vă cer să redefinim intersul publicului versus gustul publicului…”
Jan 9 2013
PRO TV, ANTENA 1, PRIMA TV, SRTV şi ARCA au câştigat procesul prin care au solicitat modificarea hotârârii arbitrale prin care se stabilea nivelul remuneraţiilor pentru utilizarea operelor de artă vizuală în televiziune . Curtea a redus procentul aplicabil de la 2,5 la 1,5, şi a introdus proporţionalitatea remuneraţiei cu ponderea utilizării.
Anexam textul pronunţării din 18.12.2012, urmând să prezentăm hotărârea curţii după ce va fi redactată şi comunicată.
“Admite apelurile apelanţilor SRT, SC ANTENA TV GROUP SA, SC SBS BROADCASTING MEDIA SRL, SC PRO TV SA şi Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale – ARCA. Schimbă în parte hotărârea arbitrală nr. 4 din 22.03.2012 în sensul că remuneraţia procentuală cuvenită VISARTA conform tabelului din pct. 5 din Metodologie este de 1,5 % şi că pct. 6 din Metodologie are următorul conţinut: Baza de calcul a remuneraţiei procentuale prevăzută la pct. 5 este constituită din veniturile trimestriale brute ale organismelor de teeviziune care sunt corespunzătoare utilizării de către acestea a repertoriului protejat al COPYRO şi VISARTA, fiind proporţională cu ponderea utilizării, în activitatea de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv, sau din totalitatea cheltuielilor ocazionate de utilizare, din care se scad TVA, taxa locală de publicitate, taxa pentru publicitatea băuturilor alcoolice, precum şi alocaţiile şi subvenţiile bugetare. Menţine în rest hotărârea arbitrală. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică”
Nov 28 2012
COMUNICAT
Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), asociaţia televiziunilor şi radiourilor din Romania, evaluează că ordonanţa de urgenţă de modificare a legii audiovizualului adoptată ieri de către Guvernul României completează prevederile legale existente cu reglementări care răspund unor probleme apărute în practica ultimilor ani în domeniul audiovizualului, prin relaxarea restricţiilor privind difuzarea de publicitate în formula spoturilor izolate sau a celor privind sponsorizarea, precum şi prin consolidarea rolului criteriului audienţei în practica retransmisiei în cablu a programelor tv.
Acest criteriu, esenţial pentru aplicarea regulii must carry, nu este doar un indicator comercial, ci şi un senzor valoric prin care publicul, îndreptăţit să formuleze judecăţi de valoare cu privire la potenţialul de interes informativ, cultural si de divertisment al programelor, are posibilitatea să se exprime, în mod indirect, fiind astfel singurul care impune lista programelor obligatorii la retransmisie. Consolidarea garanţiilor de calitate a retransmisiei programelor tv este de asemenea în beneficiul publicului.
Asociaţia consideră că ordonanţa va avea ca efect, prin relaxarea regulilor de difuzare a publicităţii, lărgirea bazei de finanţare a televiziunilor – binevenită în condiţiile crizei economice prelungite, precum şi facilitarea accesului publicului, prin retransmisia în cablu, la programele tv de mare audienţă.
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE COMUNICAŢII AUDIOVIZUALE
28 noiembrie 2012
May 25 2012
Comunicat ARCA
la împlinirea a 20 de ani de reglementare în audiovizual
Se împlinesc astăzi 20 de ani de la publicarea legii audiovizualului şi înfiinţarea Consiliului Naţional al Audiovizualului ca autoritate de reglementare învestită pentru a exercita controlul respectării legii şi a emite reglementări secundare în domeniul audiovizualului.
Distanţa de la prima formă a legii la actuala sa formă, cu un numar dublu de articole si cu un sprijn secund extins în ceea ce s-a numit „codul audiovizual”, se măsoară ca o adevărată evoluţie de mentalităţi si valori de civilizaţie ale societăţii româneşti.
Domeniul audiovizualului, radioul şi televiziunea, la care se a adaugă acum şi forme de new media, s-au dovedit a fi instrumente esenţiale în construcţia de valori civice, democratice, ale vieţii cotidiene şi nu în ultimul rând culturale. Cultura audiovizuală a extins, chiar cu riscurile inevitabile, sensul valorilor culturale înseşi.
Temele care au intrat în dezbaterea configurării reglementărilor din domeniul audiovizualului şi apoi disputele privind respectarea lor au condus la o înţelegere mai aproape de viaţă a ceea ce înseamnă atât valorile demnităţii umane, ale dreptului la imagine, cât şi libertatea de exprimare şi dreptul la informare.
CNA şi valorile legii au devenit o platformă de dezbatere prin care interesul public a primit conţinut şi a găsit aliaţi inclusiv în interesele comerciale ale radiourilor şi televiziunilor private, care s-au dezvoltat ghidate de reperele acestuia. Reglementarea unor valori care păreau definite doar de libertatea de exprimare sau de libera iniţiativă comercială a dat mai multă consistenţă chiar acestor libertăţi.
In parteneriat cu CNA, asociaţia noastră a urmat din interior evoluţiile domeniului, care au produs cele două etape de modificare a legii audiovizualului, în 2002 sau, prin asimilarea noii directive europene a audiovizualului, în 2008, precum şi codul audiovizual, la care, în 2011, a ”asociat” un cod deontologic propriu.
In toţi aceşti ani, iniţiativa privată în audiovizual, împreună cu instituţiile publice din domeniu, au asigurat energia necesară pentru progres în interes public şi pentru redefinirea ascendentă a valorilor societăţii.
Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale
George Chiriţă – director executiv
25 mai 2012
May 11 2012
AUDIOVIZUALUL SI VIATA PRIVATĂ
descărcaţi aici o schiţă de eseu pe tema audiovizual – viaţa privată.
Recent Comments