COD DEONTOLOGIC

TV10

COD DEONTOLOGIC ARCA – septembrie 2011

CONSIDERENTE PREALABILE

Prezentul cod deontologic se situează în contextul creat de cadrul reglementativ
existent, respectiv legea audiovizualului, codul audiovizualului, codul civil, Convenţia
europeană a drepturilor omului, jurisprudenţa CEDO.

Aceste reglementări sunt asumate ca reguli de conduită editorială, atât în virtutea
caracterului lor de obligaţie legală, cât şi cu convingerea că misiunea de interes public a
radiodifuzorilor trebuie să se construiască în materia oferită de comunicarea audiovizuală
realizată prin respectarea legii.

NIVEL DE AUTOREGLEMENTARE

Prezentul cod nu dublează reglementările existente, ci le presupune ca elemente
externe de referin.ă pentru adi.ionarea de reguli sau principii suplimentare, care constituie
în fapt materia sa. Din acest motiv .i pentru a evita incoeren.a de a reproduce în domeniul
autoreglementării prevederi care sunt direct obligatorii prin lege sau legislaţie secundară şi
nu pot fi asumate ca facultative, nici chiar cele mai importante dintre reglementările legale
nu vor fi regăsite în conţinutul său.

PRINCIPII

Prezentul cod valorizează convingerea că obligaţia respectării legii şi a
reglementărilor poate coexista fără a intra în contradicţie cu nevoia pe care o au
radiodifuzorii, producătorii, editorii şi redactorii de a utiliza valorile care emerg din
experienţă, bun simţ, repere editoriale şi etice, atunci când se confruntă cu provocări
editoriale sau când desfăşoară rutina activitaţii editoriale obişnuite. „Intr-o lume perfectă ar
funcţiona o singură reglementare: folosiţi-vă propria si cea mai bună judecată!”(BBC Editorial
Guidelines)

Increderea publicului este o altă valoare pe care o păstrăm ca reper şi ea poate fi
câştigată numai prin imparţialitate şi onestitate şi prin garanţia că se evită în orice moment
inducerea în eroare a publicului sau manipularea lui.

Acurateţea prezentării adevărului nu se poate obţine numai prin simpla prezentare a
faptelor, ci doar în urma unui efort de a detecta aspectele relevante, de a distinge evidenţa
de prejudecată sau confuzie pentru a beneficia de funcţia de incertitudine, şi de a descoperi
adevărul acolo unde el se află (BBC-EG)

Integritatea şi independenţa editorială trebuie păstrată în fa.a oricăror interese
externe, a oricăror presiuni politice sau comerciale şi a oricăror interese personale. (BBC-EG)

Conţinutul editorial trebuie să ofere semnificaţie utilă pentru public, nu doar să îi
stimuleze reacţii sau să il facă ţintă a mesajului publicitar. Divertismentul oferă şi el acest tip
semnifica.ie sub forma valorii construite cu umor, bun simţ .i bună inspira.ie.

STANDARDE EDITORIALE

Radiodifuzorii pot asigura, individual, standarde editoriale care să contribuie la
ridicarea nivelului de educa.ie media al publicului .i nu vor promova practicile editoriale

care sacrifică performan.a editorială în favoarea compromisului cu solu.ii editoriale care
conduc la coborârea nivelui de civiliza.ie mediatică a publicului.

Este dezirabil ca spa.iul de desfă.urare a competi.iei între radiodifuzori să se
pozi.ioneze în zona superioară a preferin.elor publicului şi să contribuie la ridicarea nivelului
acestora.

PROMOVAREA ÎNŢELEGERII CORECTE A LEGISLAŢIEI

Radiodifuzorii vor acorda aten.ie, în măsura posibilului, promovării în.elegerii corecte
a legisla.iei din domeniul audiovizual sau din alte domenii .i pentru eliminarea abuzurilor
generate de neclarită.i legislative sau interpretări eronate ale reglementărilor, inclusiv prin
indicarea .i relevarea în fa.a autorită.ilor .i a publicului a temelor .i solu.iilor reglementative
controversabile.

In acest sens se va avea în vedere şi responsabilizarea celor implica.i în realizarea
programelor în sensul evaluării critice a efectelor ce rezultă din difuzarea programelor, atât
sub aspect legal cât .i sub aspecte nereglementate, dar semnificative în raport cu drepturile
.i interesele altora.

INFORMAREA CORECTĂ

In măsura în care difuzează în principal sau secundar ştiri şi programe informative,
televiziunile sau radiourile trebuie să se comporte ca agentii socio-economice speciale ale
căror obiective antreprenoriale trebuie sa fie configurate pentru întrunirea condiţiilor de
furnizare a accesului la un drept fundamental, dreptul publicului la informare (Rezoluţia
Consiliului Europei 1003/93 referitoare la etica jurnalistică)

Informatiile nu ar trebui să fie tratate ca o marfă, ci ca necesare pentru a satisface un
drept fundamental al ceta.eanului. În acest sens, nu ar trebui să se exploateze nici calitatea
si nici continutul .tirilor sau opiniilor strict pentru a mări audienţa ori veniturile obtinute din
publicitate, ci pentru a satisface în mod optim dreptul la informare, beneficiile în audienţă şi
venituri, care sunt necesare şi legitime în cazul radiodifuzorilor privaţi, ca suport al întregii
lor activităţi, urmând a rezulta din excelenţa indeplinirii acestei misiuni publice. (Rez COE
1003/93)

Dat fiind că activitatea radiodifuzorilor din zona programelor informative este una de
“intermediere” între informaţia preexistentă şi public, în sensul de furnizare a unui serviciu
de informare, aceştia trebuie să asume faptul că .i drepturile pe care le detin în legatură cu
libertatea de informare depind de destinatarii acesteia, adică de cetaţeni.

Aceasta nu înseamnă însă că programele informative sunt doar un simplu act de
răspândire a informaţiilor, in timp ce interpretarea acestora ar fi atributul prioritar al
publicului. Dimpotrivă, informaţia conţine in sine traseul de la faptă la semnificaţie, traseu
care fără contribuţia interpretativă şi analitică a mass-media ar rămîne un simplu labirint al
confuziilor – cazul zvonurilor, care nu trebuie să constituie o materie primă pentru media,
este tipic în acest sens.

In plus „libertatea in domeniul presei include, de asemenea şi recurgerea la o
anumită doză de exagerare, chiar de provocare” (teză în decizie CEDO). Elementele de
retorică constitutive comunicării umane nu pot fi cenzurate tocmai în cazul mass-media
audiovizuale.

In sensul valorilor promovate de CEDO, libertatea de exprimare nu se exercită numai
pentru a difuza informaţii sau idei care sunt primite favorabil sau cu indiferenţă, ci şi în cazul
celor care şochează, contrariază, sau deranjează, cazuri in care radiodifuzorii se vor asigura
că difuzarea este motivată prin raţiuni de interes public.

Informarea corectă include .i obliga.ia de a include aspectele cele mai semnificative
pentru via.a societă.ii, inclusive cele cu relevan.ă pentru dezvoltarea acesteia în sens pozitiv.

Dat fiind că evaluarea unor asemenea caracteristici nu poate fi apanajul unei autorită.i sau
rezultatul unei reglementări, acest principiu râmâne un “Principiu de relevanţă”, principiu
asumat individual de către radiodifuzor .i administrat după propria libertate de con.tiin.ă a
celor care participă la gestionarea lui , în condiţiile în care nu se poate impune o instanţă
care să decidă care anume aspecte sunt sau nu semnificative in sensul men.ionat.

Respectul adevărului presupune şi educarea capacităţii de a-l discerne si de a-l
prezenta astfel încât efectul de informare a publicului să fie maxim.

Se recomandă ca verificarea legalită.ii con.inutului editorial să fie integrată ac.iunii
de determinare a adevărului .i creativită.ii editoriale într-un mod care nu poate influen.a .i
inhiba această ac.iune sau creativitatea mijloacelor de comunicare editorială, în condiţiile în
care verificarea legalitaţii va fi întotdeauna anterioară difuzării programelor.

Radiodifuzorii vor expune, dacă aleg să facă acest lucru, principiile editoriale
deopotrivă pentru a se identifica în faţa publicului, dar şi pentru a răspunde aspira.iilor sale,
ca şi pentru a-l educa în sensul familiarizării cu valorile mass-media.

JUDECĂŢILE DE VALOARE / OPINIILE

Desi opiniile sunt în mod necesar subiective şi, în consecinţă, nu pot si nu trebuie să
fie supuse criteriilor de corectitudine (după cum s-a exprimat CEDO „ judecăţile de valoare
nu trebuie să fie supuse probei veridicităţii”), trebuie totuşi să existe asigurarea că opiniile
sunt exprimate în mod sincer si etic şi că ele sunt fondate pe un suport faptic credibil şi
suficient.

Opiniile care iau forma unor comentarii la adresa unor evenimente sau ac.iuni
referitoare la persoane sau la institu.ii nu trebuie sa încerce sa nege realitatea faptelor sau a
datelor.

În exerciţiul activităţii editoriale trebuie să se manifeste atât respectul legitim şi
reciproc faţa de orientările ideologice ale editorilor si ale proprietarilor dar şi acceptarea
faptului că această activitate editorială este limitată de exigente imperative constând în
raportarea de stiri corecte si de opinii etice. Acest lucru este esential în vederea respectarii
dreptului fundamental la informare al cetaţenilor. (Rez COE 1003/93)

INDEPENDENŢĂ ŞI IMPARŢIALITATE

Independenţa şi imparţialitatea nu inseamnă neutralizarea valorii de adevăr a stirilor
prin prezentarea plată .i neutralizarea reciprocă a informa.iilor .i a opiniilor contradictorii.
Continutul editorial va pune in eviden.ă opinia relevantă sau informa.ia de maximă
credibilitate, precizănd însă caracterul relativ al veridicită.ii, care în unele dintre cazuri,
poate fi stabilită numai în instanţele de judecată sau de evaluarea opiniei publice.

Independenţa şi imparţialitatea nu înseamnă a refuza evidenţa adevărului atunci când
el se află cu în mod clar de partea unora dintre cei aflaţi în dispută, cu excepţia cauzelor
penale, unde evaluarea aparţine exclusiv instanţelor de judecată.

Realizatorii vor fi imparţiali din punct de vedere politic în realizarea programelor, fără a
fi însă opri.i de la a avea convingeri politice proprii.

Continutul editorial va acorda importantă problemelor reale ale societăţii .i nu va
crea false probleme sau nu va obtura aten.ia publicului cu probleme minore. Totodată se va
avea în vedere adresarea pe un public .intă, care poate fi diferen.iat pe capacitate de
inţelegere, informare .i preferinţe şi nu numai în func.ie de capacitatea de a răspunde la
mesajele comerciale, ci şi în paralel cu aceasta. Nu se va crea confuzie intre cele două

planuri, respectiv planul editorial .i cel publicitar, ci se va crea un cadru de repere care să
ajute publicul să le distingă pentru a extrage beneficiile disponibile în ambele.

Interesele commerciale ale societă.ilor de radio şi televiziune se vor putea exercita in
limitele satisfacerii interesului public sau, în situaţia cazurilor punctuale legitime în care nu
există o relaţie directă între acestea şi interesul public, fără a leza interesul public.

RESPONSABILITATEA EDITORIALĂ

Responsabilitatea editorială apar.ine radiodifuzorului în calitatea sa de societate
comercială, respectiv structurii de proprietate .i conducere care răspunde de ac.iunile
societă.ii comerciale.

Responsabilitatea editorială se constituie numai în raport cu şi este este opozabilă
numai dispoziţiilor legii audiovizualului si reglementărilor subsecvente ale codului
audiovizual. Orice conflict generat de conţinutul editorial care nu contravine însă acestor
reglementări nu antrenează responsabilitatea editorială a radiodifuzorului (ci
responsabilitatea civilă sau comercială, după caz.)

Responsabilitatea editorială se asumă în cadrul exerci.iului politicii editoriale, de
către conducerea societă.ii.

Politica editorială reprezintă concep.ia asupra principiilor, regulilor .i strategiei după
care se structurează produc.ia .i/sau difuzarea de con.inut editorial, inclusiv punerea ei în
practică. Exerci.iul ei poate fi delegat managerului, editorilor sau realizatorilor de programe
în mod expres, dar fără a transfera .i responsablitatea editorială. Radiodifuzorul poate
interveni în activitatea editorială oricând consideră necesar, .i în special atunci când
delegarea politicii editoriale nu produce efectele prezumate. Instan.a care detine dreptul de
politică editorială beneficiază, impreună cu realizatorii, de dreptul de confiden.ialitate a
surselor, a.a cum este prevăzut de lege.

Radiodifuzorul va stabili cu realizatorii de programe condi.iile care se aplică atunci
când este utilizat recursul la clauza de con.tiin.ă, respectiv la dreptul acestora de a nu
ac.iona împotriva convingerilor proprii, care trebuie acordat fără limite.

Decizia de a face publică sau nu politica editorială aparţine autorilor ei, în condiţiile în
care politica editorială poate să îmbrace aspecte de confidenţialitate care se supun regulilor
competiţiei corecte. Acesta nu face însă mai puţin importantă responsabiltatea editorială.

INTERESUL PUBLIC SI PROTECTIA DREPTURILOR PERSOANEI

Este de interes public atât protejarea drepturilor individului cât şi respectarea
dreptului lui şi al publicului de a fi informat în contextul asigurarii pluralismului surselor de
informare. Libertatea de exprimare este ea însăşi de interes public.

Problemele de interes public sunt în mare parte puse în discuţie în legătură cu
figurile publice, respectiv persoanele care deţin o funcţie publică sau care utilizează
resursele publice, sau în sens larg, toţi aceia care joacă un rol în viaţa publică, fie în politică,
ecomomie, arte, sfera socială, sport sau în orice al domeniu, in sensul definiţiei date de
Rezoluţia 1165 (1998) a Consiliului Europei. No.iunea de figură publică nu se restrânge deci
la politicieni sau membri ai administra.iei, ci include personalită.i din diverse domenii a căror
prezen.ă publică stârne.te interes. Figurile publice trebuie să admită că poziţia lor în
societate îi expune la o presiune sporită asupra vieţii lor private. Mai mult, „asteptarea
legitimă de protec.ie a vie.ii private .i a dreptului la propria imagine” nu poate fi invocată în
spa.ii în care se admite o expunere normală în faţa publicului .i a presei.

Dat fiind ca persoanele publice contribuie la stabilirea standardelor sociale atât prin
diferfen.iere cît .i prin exemplu, cercul interesului public legitim ar fi prea ingust circumscris
dacă s-ar reduce numai la dezbaterea pe marginea reflectării unor comportamente care sunt

moral sau legal discutabile .i nu ar include .i reflectarea normalităţii comportamentului
vie.ii zilnice, dacă aceasta serveşte la formarea opiniei publice în chestiuni de interes general
sau la dezbateri de interes general. In acest sens şi programele de divertisment pot aborda
viaţa privată a persoanelor publice atât cu indreptăţirea dată de aspectele de interes public
cât şi în sensul că programele de divertisment sunt la fel de bine protejate de dreptul la
liberă exprimare. Valoarea de divertisment a con.inutului editorial poate constitui o
contribu.ie la formarea valorilor publice .i de aceea prezintă interes public.

In cazul persoanelor care acced în mod voluntar în via.a publică, acestea nu mai pot
invoca dreptul de a rămâne anonimi, imaginea lor devenind într-un anume grad o
proprietate publică la care mass-media poate face apel pentru a intreţine dezbateri de
interes public şi construcţia de valori ale vieţii cotidiene.

Prezentarea unor astfel de cazuri se va face numai dacă radiodifuzorii vor fi în măsură
să demonstreze că expunerea unor aspecte de viaţă privată, indiferent dacă prejudiciază sau
nu imaginea persoanei, reprezintă o contribuţie la dezbateri de interes general care
consolidează valorile societăţii contemporane.

In sensul construc.iei de valori civice, radiodofuzorii pot avea în vedere valorizarea
principiilor anti-discriminare în mod pro-activ, prin promovarea de con.inut care să conducă
la în.elegerea importan.ei patrimoniului valoric al egalită.ii în drepturi a persoanelor. In
acest sens se va acorda aten.ie principiului egalită.ii dintre femei .i barba.i .i combaterii
prejudecă.ilor care contravin acestui principiu.

Radiodifuzorii vor respecta principiul prezum.iei de nevinovătie în sensul de a nu
califica o persoană ca fiind vinovată de comiterea unei fapte penale sau a unor contraven.ii
înainte ca acest lucru să fi fost stabilit prin parcugerea tuturor căilor de dezbatere în
instan.ele de judecată, iar acuzaţiile formulate la adresa sa vor fi prezentate ca relative.
Aceasta prezumpţie se aplică însă numai în cazul unor acuzaţii pentru fapte care pot face
obiectul instan.elor de judecată.

In măsura în care asemenea acuzaţii se formulează de către politicienii care
beneficiază de imunitate pentru declaraţii politice, contextul va fi prezentat ca atare
publicului.

In mod corespondent, acuzaţiile pentru fapte de altă natură decât cele care pot face
obiectul instan.elor de judecată vor fi prezentate ca nefiind purtătoare de alte incriminări
decât cele cu sens moral sau etic, care nu pot fi stabilite pe calea instan.elor de judecată.

REPREZENTAREA VIOLENŢEI

Reprezentarea violentei in programele de televiziune este limitata prin prevederile
legii audiovizualului precum si prin deciziile emise de CNA in aplicarea legii. Programe care
contin reprezentari ale violentei pot fi transmise in situatia in care ele nu afecteaza
dezvoltarea fizica sau mentala a minorilor, dat fiind caracterul limitat al violentei in cauza sau
date fiind conditiile speciale de programare a acestora si de marcare a lor cu avertizari, care,
in general, exclud accesul minorilor la difuzarea lor.

Totodata, in privinta programelor care includ violenta, trebuie distins ceea ce
reprezinta continut nelegal, anume ceea ce nu poate fi transmis in nici o situatie, de ceea ce
poate fi transmis numai cu avertizari obligatorii sau numai la intervale orare permise,
precum si de ceea ce reprezinta continutul a carui difuzare nu incalca prevederile legii dar
care, de asemenea, contine o reprezentare a violentei si poate induce un stress, sau poate
induce comportamente nedorite.

Aceste din urmă tipuri de programe, care pot fi difuzate, dar a caror difuzare nu este
dezirabila, dincolo de criteriile impuse de lege, pot fi supuse unui regim de
autoreglementare. Spatiul de actiune al autoreglementarii vizeaza programe cu continut de
violenta a caror difuzare presupune ca prevederile legale nu au fost incalcate, dar care sunt
supuse unor restrictii suplimentare. Ca urmare, nerespectarea acestor restrictii de
autoreglementare nu poate fi considerata o incalcare a legii sau a reglementarilor CNA emise
in aplicarea legii.

Dat fiind ca lumea reala contine violenta, este rezonabil ca televiziunea sa o reflecte,
chiar daca aceasta poate produce o agresiune asupra publicului, dar numai daca acesta
agresiune este un efect secundar si este complementară scopului motivat al informarii si
avertizarii publicului.

In sensul prezentului cod, prin violen.ă se în.elege: “actiune de forta care agreseaza
integritatea fizica sau psihica a individului pentru a-i domina sau distruge identitatea
umana.”

Prezenta violentei in programe trebuie sa fie intotdeauna justificabila editorial sau
prin logica dramaturgica a programului, in sensul ca trebuie sa stabileasca o relatie de
continut informational sau spectacular cu publicul, care sa se inscrie in datele interesului
public specific domeniului audiovizual. Difuzarea de programe care contin violenta gratuita
(anume violenta care nu joaca un rol central in definirea subiectului, a unui personaj sau a
unei teme a programului ca ansamblu, la randul lui motivat valoric) este interzisa prin lege.
Violenta care are ca scop socarea publicului pentru a-i atrage atentia asupra programului
fara a-i oferi elemente necesare pentru a intelege justificarea editoriala sau dramaturgica a
acestuia, si care recurge la reactiile lui primare, nemediate de resursele sale culturale si de
civilizatie, trebuie evitata.

Astfel, se va avea in vedere ca:

Difuzarea de programe care promoveaza sau elogiaza violenta este nedezirabila.

Efectul spectacular bazat pe violenta este de evitat.

Programele pentru copii nu vor contine decat grade reduse de violenta fizica, verbala
sau emotionala.

Violenta in termenii referentiali ai lumii reale trebuie sa se distinga de violenta ca
efect al fanteziei si sa fie supusa unei restrictii mai accentuate in cazul unor elemente de
continut similare. Reciproc, reprezentarea violentei marcate drept imaginar poate fi mai
larga.

In programele care contin referiri la violenta reala trebuie prezentate publicului
efectele finale ale violentei asupra faptasilor si asupra victimelor.

Desi se admite ca in cazul filmelor de gen (actiune, sf, thriller) gradul crescut de
conventie permite o prezentare mai explicita a violentei, trebuie totodata avut in vedere ca
in melodrame sau telenovele conventia poate intensifica efecte nedorite, in perceptia
sinuciderilor, de pilda, care pot afecta publicul.

In programele pentru copii cu personaje reale, violenta se va prezenta numai daca
este esentiala pentru dezvoltarea personajelor sau a intrigii.

Programele de animatie care contin violenta stilizata si non-realista nu vor avea
violenta ca tema centrala si nu vor stimula imitarea unor comportamente periculoase.

Programele pentru copii vor trata cu atentie teme care pot induce copiilor
sentimente de insecuritate.

Programele pentru copii trebuie sa evite promovarea de comportamente imitative
periculoase.

Programele nu vor contine scene de violenta realista care sa induca ideea ca violenta
este modul cel mai eficient de a solutiona probleme sau conflicte reale.

Programele nu vor minimaliza efectele violentei in viata reala.

Programele nu vor contine elemente terifiante arbitrare, fara relatie de continuitate
cu tema programului.

„Controlul parental” instituit prin reglementari aplicabile programelor nu trebuie sa
devina un substitut pentru responsabilitatea directa a parintilor, ace.tia trebuind să fie
avertiza.i de radiodifuzor în acest sens .

Violenta in stiri si programe informative:

Violenta va fi prezenta in stiri si programe informative numai daca prezentarea ei
aduce o informatie relevanta pentru teme sociale de ansamblu sau specifice, sau daca este
necesara pentru a semnala si constientiza un pericol sau un risc general – individual sau
colectiv.

Informatiile continand scene de violenta vor fi precedate de avertizari cu privire la
potentialul efect de stress pe care il pot avea asupra publicului in general sau asupra unor
categorii speciale (minori).

Se va avea in vedere ca pozitia in jurnalele de stiri a reportajelor continand violenta
sa nu creeze elemente suplimentare de soc si sa nu afecteze identitatea stirilor din imediata
vecinatate.

Informatiile despre incidente violente care pot afecta minorii sau familiile trebuie
prezentate intr-o maniera cat mai putin explicita. Daca acest lucru nu se poate face, si daca
nu se contravine interesului public al necesitiatii informarii eficiente, acestea vor fi difuzate
in intervale orare de regula inaccesibile minorilor.

Respectul pentru demnitatea fiintei umane impune reguli speciale prin care sa se
evite excesul de realism atunci cand sunt prezentate victime (in cazuri unde acest lucru are o
motivare exceptionala).

Se va evita excesul prin cumul de difuzare de programe cu violenta motivate
individual, pentru a nu se crea ca rezultanta presiuni asupra publicului.

Reportajele si stirile despre evenimente conflictuale sau acte teroriste nu vor fi
prezentate in asa fel incat a incite la dezordine si violenta sau sa creeze panica.

Prezentarea unor incidente violente sau a urmarilor acestora nu va fi controlata si
cosmetizata in asa masura incat relevanta informatiei sa fie afectata sau sa se creeze o
imagine falsa despre conditia umana.

Totodata, trebuie avute in vedere actiuni de stimulare a constructiei unei perceptii
active a publicului, prin:

Educarea publicului pentru a intelege riscurile la care se expune in raport cu
emisiunile care contin violenta.

Alfabetizarea televizuala: intelegerea modului in care poate fi selectata si asimilata
oferta de programe.

Promovarea introducerii unui sistem tehnic de blocare voluntara, de catre parinti, a
accesului copiilor la emisiuni care conţin violenta (de tipul V-cip-ului )

Promovarea educationala a deciziei si a mijloacelor necesare pentru a alege calitatea
drept criteriu in selectarea emisiunilor.

Promovarea concertata a unor programe si strategii care sa induca la public reactii
valorice active fata de oferta de programe si care, drept consecinta, sa promoveze
competitia pentru audienta intre companiile de televiziune preponderent pe vectorul
calitatii programelor.

Se va promova in emisiuni cultura respectului reciproc si a depăsirii violen.ei, a
spiritului civic si democratic.

Se vor oferi cat mai multe informatii despre caracterul programelor cu continut de
violenta (prin EPG, teletext, programe tiparite, etc.)

Se va promova in programe educatia pentru o lectura critica a imaginii, care sa releve
mecanismul implicarii individului in perceptia acesteia.

PREZUMP.IA DE CREATIVITATE

Totu.i, este specific pentru o parte din principiile formulate aici că nu pot decât să
rămână la nivelul de reper, fiind imposibilă o judecată asupra faptului dacă practica
editorială se conformează lor sau nu. Pentru noi este suficient însă ca aceste principii să
constituie o preocupare, iar punerea lor in practică să producă o valoare construită conform
creativită.ii fiecărui editor. Acesta este principiul „prezump.iei de creativitate”.

Notă: Acest cod fost redactat avand ca referin.e, intre altele, următoarele documente:

1. Commercial Television Industry Code of Practice – Australia January 2010
2. ACDIRT Canada – l’Association des journalistes électronique- Code de déontologie
3. CAB Code Regarding Violence in Television Programming
4. Canadian Association of Broadcasters’ Equitable Portrayal Code
5. Editors’ Code of Practice – United Kingdom
6. Code of Ethics for the Austrian Press -Austria
7. Code of Ethics for the Press, Radio and Television- Sweden
8. United Kingdom Code: Code on Standards of the Broadcasting Standards Commission
9. Codul deontologic al ziaristului adoptat de Clubul roman de presa
10. Codes of Journalistic Principles / Europe
11. Reports on possible co-operative regulatory systems
12. Case of Verein Gegen Tierfabriken Schweiz CEDO
13. Case of Von Hannover V. Germany CEDO
14. The Editorial Guidelines BBC
15. The Ethical journalism initiative – Aidan White
16. Right to one’s own image – ECHR judgments
17. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie Ghid privind punerea în aplicare a articolului 8 ECHR
18. Libertatea de exprimare, Ghid privind punerea in aplicare a articolului 10 al Convenţiei europene pentru Drepturile
Omului
19. The Media Self-Regulation Guidebook
20. The Public Interest,the Media and Privacy – David E. Morrison,Michael Svennevig
21. OFCOM Code on Fairness and Privacy
22. OFCOM Code on Standards
23. CRP / recomandare privind auto-reglementarea relatiilor profesionale
24. Parliamentary Assembly on privacy /rezolutia COE nr 1165/1998
25. Rezolutia COE 1003/1993 etica jurnalismului
26. Statutul jurnalistului / COM
27. Statutul ziaristului din Societatea romana de televiziune
28. Statement of Principles of Radio and Television Broadcasters – The National Association of Broadcasters – SUA